Ciolacu: Venim cu o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea

Ciolacu: Venim cu o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea
Publicat: 03/06/2021, 22:44

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat joi seară că social-democraţii vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, motivul fiind că „a depus Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă fără să citească tot ce conţine el”.

„Vom veni cu o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea. E posibil să nu treacă, dar vreau şi eu să văd şi pe PNL-işti şi pe UDMR-işti şi pe cei de la minorităţile naţionale cum nu votează să rămână în continuare un ministru care a făcut aşa ceva”, a afirmat Marcel Ciolacu la B1 TV, potrivit Agerpres.

„O să depunem în primul rând o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea şi moţiunea de cenzură să ne încadrăm cu ea, ca să fie votul până la sfârşitul sesiunii. Avem strânse semnăturile pentru ambele moţiuni. Urmează, după ce avem draftul, să negociem cu parlamentari care pot susţine această moţiune, dacă au şi modificări, să avem timp să le primim. Am făcut un calendar astăzi cu colegii mei la partid”, a mai spus liderul PSD.

Guvernul Cîțu a lansat PNRR: Vom construi 450 km de autostradă, sute de școli și vom renova zeci de spitale

Premierul Florin Cîţu a prezintat, de la ora 16.00, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care România va primi peste 29 de miliarde de euro. PNRR a fost trimis oficial luni la Bruxelles și urmează două luni în care documentul va fi evaluat pentru a se ajunge la forma finală.

Miercuri, Guvernul Cîțu a lansat Planul Național de Redresare și Reziliență.

Premierul Cîțu:

„PNRR a fost depus luni la Comisia Europeană, azi îl prezentăm în detaliu. Este un program foarte important pentru România. A fost lansat când eu eram încă ministrul al Finanțelor. A fost negociat de președintele Iohannis, iar anul acesta am avut 2 vizite la Bruxelles pentru a ne asigura că avem un plan bun

Avem în total 29,2 miliarde de euro pentru a construit 450 km de autostradă, sute de școli și de creșe, vom construi și renova zeci de spitale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia